Fotbaliștii spun de multe ori lucruri trăznite. În România, Claudiu Răducanu a devenit mai cunoscut pentru perlele sale decât pentru golurile marcate (și nu au fost puține!), dar și jucătorii de top din Vest ne-au arătat, de-a lungul timpului, că nu stau prea bine la capitolul logică.
Un astfel de exemplu ne-a oferit Zlatan Ibrahimovic, care într-un interviu preluat de L’Equipe a creat un umor involuntar care ține prima pagină a mai multor ziare din lume.
Întrebat de reporter dacă s-a acomodat la Paris și dacă are în plan să își cumpere vreo casă, suedezul nu a stat prea mult pe gânduri.
„Am vizionat câteva apartamente împreună cu Helena (n.r.Helena Seger, soția sa), dar nu ne-a impresionat nimic. Îmi place foarte mult apartamentul din hotelul în care stau. Dacă nu găsesc altceva, cred că o să cumpăr hotelul”, a fost răspunsul franc al lui Ibra. Derutat, reporterul a pus o întrebare logică, dare care l-a pus în mare încurcătură pe Ibra: „De ce să cumperi tot hotelul, când poți sta, cât timp dorești, în acel apartament, la un cost mult mai mic?„.
La această întrebare se pare că vârful lui PSG nu a știut ce să răspundă, el luând în considerare cea mai simplă soluție, chiar dacă aceasta pare un non-sens pentru cei mai mulți dintre oameni: îmi place apartamentul – iau hotelul.
De notat că Ibra locuiește în hotelul „Le Bristol”, la 200 de metri de Champs-Élysées. Un apartament ca al său costă 3000 de euro pe noapte, stabilimentul având alte 188 de camere și apartamente. Chiar și cu salariul său, 14,5 milioane de euro pe an, e greu de crezut că și-ar permite să achiziționeze hotelul, dar acum are timp să mediteze la varianta nouă, oferită de reporter:).
Recorduri stabilite aseară de Ibra
Recordurile sunt făcute să fie doborâte, iar Ibra a reușit aseară, la debutul în Ligă pentru PSG, trei repere importante: este unicul jucător din lume care a evoluat pentru șase formații diferite în Ligă și, de asemenea, singurul jucător care a marcat pentru șase echipe diferite în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume. Ibra e părtaș și la un record de „cuplu”. Alături de brazilianul Maxwell, formează singurul duo care joacă împreună în Liga Campionilor pentru 4 formații diferite, ei fiind colegi la Ajax, Inter, Barcelona și, bineînțeles, PSG.
sursa foto: b3ta.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER